Categorie: Mountain Bike

De la Teregova spre mănăstirea Sfântul Nectarie

Ziua de 1 Mai a venit și cum această zi este sărbătoarea muncii am ales să o sărbătoresc ca atare adică prin muncă fizică !  Și m-am suit pe motain bike cu dorința de a ajunge la mănăstirea Sfântul Nectarie în apropiere de satul Feneș care aparține de comuna Armeniș. Și cu o zi înainte mi-am pregătit frumoasa bicicletă , am spălat-o, uns lanțul , pinionele , foile, verificarea de rutină a schimbătoarelor etc… toate au trecut testul. A venit dimineața din ziua plecării , și am plecat în jurul orei de 10 din Teregova spre satul Rusca ajungând la Rusca chiar la intrare se face un drum de pământ la stânga am urmat cursul drumului până când am ajuns la un urcuș foarte abrupt care intră în pădure. M-am dat jos de pe bicicletă și am făcut push bike până sus vre-o 200 de m maxim.

De acolo sus se poate observa comuna Teregova.

Am făcut stânga și am urmat un drum necirculat de ceva vreme. Drumul traversează o pădure pe o porține de 1 km.  Drumul prin pădure este destul de bine vizibil și în stare relativ bună. Imediat cum se iese din pădure ajungi în zona cu sălașe ale oamenilor din satul Feneș

Drumul din pădure

Am coborât de pe deal și am făcut dreapta pe un drum de pământ destul de bine întreținut fără mari denivelări. Am urmat drumul o porțiune de 1km până la intrare în satul Feneș

Am traversat satul ajungând la un pod peste râul alb și am urmat drumul care ocolește dealul și ajunge la mănăstire

Am ajuns în final la mănăstire unde am găsit o sursă de apă potabilă și m-am odihnit în liniște am prins puteri și am pornit înapoi spre Teregova.

Mai multe informații despre mănstirea Sfântul Nectarie se pot citi pe pagina oficială, click aici !

Acesta este track-ul și harta traseului

Galeria cu fotografii de pe traseu